| RIGORDU DI 'NA MANI ISATA
Vju e guardu lu paisi,
quannu ancora
avia li balàti;
e la genti, fora,
'nta li strati,
sutta lu suli cucenti,
parrari junciuta;
mentri all'umbra
di 'na manu jsata,
'na vicchiaredda
joca
a lu carmuciu 'mbambulatu
ca cu lu sguardu assenti
curri
'ntra dda fàula 'nvintata.
Ora, a tempu scurdatu,
cercu, caminannu
nna ddi strati..., nenti.
La genti, ca tannu
parrava,
ora, fui 'nfretta.
Lu carmuciu, già granni,
s'avvrazza forti
a lu prisenti,
jornu senza méta,
cursa sfrinata.
Quantu valuri avia,
oh carmuciu...!
dda manu isata. |
RICORDO DI UNA MANO ALZATA
Vedo e guardo il mio paese,
quando ancora
aveva le vie ciottolate;
e la gente, fuori,
fra le strade,
sotto il sole cocente,
unita, parlare;
mentre all'ombra
di una mano alzata,
una vecchietta
gioca
al bimbo imbambolato
che con lo sguardo assente
corre
in quella favola inventata.
Ora, a tempo passato,
cerco, camminando
in quelle strade..., niente.
La gente, che allora
parlava,
ora fugge in fretta.
Il bimbo, già grande,
s'abbraccia forte
al presente,
giorno senza meta,
corsa sfrenata.
Quanto valore aveva,
oh bimbo...!
quella mano alzata. |